''Cine nu are bătrâni,să își cumpere!''
Ne-a fost semnalat un caz deosebit de grav, și facem această postare să tragem un semn de alarmă atât pentru copii, părinți cât și pentru autoritățile locale.
Copiii să își cinstească părințîi, să ii îngrijească la bătrânețe așa cum ei au fost îngrijiți, poate chiar mai bine.
Părinții să se poarte frumos cu copiii, chiar dacă acum sunt în putere, toți ajungem la o vârstă când avem nevoie de îngrijiri. Purtați-va frumos, nu știți pe mâna cui ajungeți!
Cei fără copii, încercați să câștigați încrederea și dragostea unor persoane ce pot și vor să va îngrijească în astfel de situații.
Iar autoritățile locale să se gândească la oamenii ce ajung în acest stadiu, să ajute acolo unde e nevoie.
Bătrână de 80 de ani, singură, imobilizată la pat, trăia în condiții precare, neajutorată. Fără sursă de căldură, fără electricitate, fără nici un ajutor, cu șobolani în casă , fără aparțînători, fără rude...Ce e de făcut în astfel de situații? Trebuie să găsim soluții și în Sighet, avem nevoie de ajutor!!
Va mulțumim din suflet pentru tot ajutorul!!Mulțumim și doamnelor ce s-au implicat și au sesizat acest caz. Simona Maria Constantin și Viorica Mih.
''-Domnucă,nu mă duceți acasă!Mergem la Bihor?
-Eu nu pot merge,dar va promit că va vizitez!!' ''
Bătrână a fost dusă la centrul de la Dumbravfa unde a mai trăit 2 ani.