MARINICĂ MOLDOVAN

"Când Dumnezeu vrea sa salveze un om, trimite pe cineva sa îl iubeasca"

Fiecare om are o poveste, pe care nu o știm dacă nu întrebam, nu ascultăm. Și noi suntem campioni în a judeca, eticheta și chiar da diagnostice: e alcoolic, e nebun  e dependent de droguri. Pentru noi e suficient de multe ori sa cautam o scuza pentru a nu asculta. Și e atât de ușor sa asculți...

Astăzi vom vorbi despre Marinică, un băiat ce a trăit la orfelinatul din Sighet, în perioada aceea neagra, care chiar a fost plecat în America cu viza medicala. Pun pariu ca el va povestea asta dar îl credeati nebun, așa-i? Nu, e adevărat! 

Vizionati și va veți convinge minutul 3:10 https://youtu.be/n0H9hte9AUU 

si 6:55 https://youtu.be/M_UIqHWqJtI

Vreți sa vedeți un mic rezumat a ce a însemnat viața acolo? https://youtu.be/dNKe6G549bo

Știți ca acești copii, ce au fost adoptati nu au uitat niciodată țara de unde au plecat, o iubesc enorm, și chiar dacă au suferit atât de mult, nu judeca ci iartă. 

Marinică s-a întors în România, nu s-a putut adapta, ii era dor de țară. A stat instituționalizat într-un centru în România, , era îngrijit și hrănit, însă își dorea mult libertate. O libertate cu care nu a știut ce sa facă și a ajuns pe străzi.

Multe "voci" ne-au sesizat, văzându-l dormind în scări de bloc, parcuri, case părăsite, am mers și am discutat cu el dar se temea de noi, nu ne cunoștea, nu avea încredere.

În vara și Izidor Ruckel  a încercat sa îl convingă, el știind deja cum gestionam astfel de cazuri. Nu a reușit!

Refuza ajutorul. Știam că ne va căuta când va fi pregătit. 

Având în vedere temperaturile foarte scăzute, înghețat de frig, ne-a cerut ajutorul. Avea tratament dar trăind pe străzi nu îl putea lua, pana când a întâlnit un om ce nu l-a văzut ca pe un necunoscut, ci ca pe un copil ce avea nevoie de îndrumare. I-a administrat tratamentul timp de 2 luni, pe strada, când a ajuns la noi vorbea coerent, ascultător, cu o frica imensa de a nu fi respins. Nu are rost sa vă spunem prin câte a trecut 

Putem schimba vieți, și primul pas e acela de a-ți iubi aproapele, de a vorbi, întreba și asculta.

Mulțumim domnului Vasile Cail ca a avut grija de el cu medicamentația, l-a hrănit și consiliat, sfătuit și încurajat, mulțumim și celorlalte "voci" care s-au desprins din tipar și au cautat soluții pentru el. 

Marinică zâmbește, mulțumește, trăiește și inspira alți oameni.